retreat LIVE În IAȘI

26 – 28 AUGUST 2022 

Trebuie sĂ Știi ASTA

EȘTI DEJA ILUMINAT

– cu traducere în limba română –

retreat live în Iași

Acest mesaj este foarte important pentru că reprezintă soluția pentru întreaga suferință a umanității.

Prin tot ceea ce facem aici, în întâlnirile noastre – discuții, învățătură, practică, experiență directă, transmiterea sursei – vreau să descoperi cum toate acestea îți vor schimba viața și felul în care experimentezi corpul, mintea și lumea.

Tot ceea ce oferim aici te va duce dincolo de mintea condiționată și, din acest loc fără de loc vei descoperi ce este realitatea și cine ești cu adevărat: eliberat de trecutul și viitorul tău, deja vindecat,deja în siguranță, deja avut în grijă și deja iubit.  Întotdeauna.

Sunt foarte puțini cei care sunt capabili să îți arate adevărata ta natură si care te pot ghida direct AICI, astfel încât să poți face singurul lucru cu adevărat important din viața ta.

Suntem aici pentru a iti arăta cum să depășesti această condiționare corp-minte-lume, să dai deoparte ignoranța care ascunde adevărul și să știi că esti Divin, dincolo de orice concept..

Iar dacă această afirmație ti se pare îndrăzneață, vino, experimentează și descoperă singur.

Ești bine venit! 

Rune, vorbești mult despre gânduri în învățăturile tale despre iluminare. De ce sunt gândurile atât de importante?

Fiecare dintre noi avem o poveste despre noi și despre lume. Și credem că suntem ceea ce spune povestea. Sunt om, numele meu este, am aceste probleme sau nu, prin urmare, simt și acționez în consecință. Acesta este ceea ce noi numim EU. Și relationăm cu lumea, cu viața, cu ceilalți din această poveste cu care ne identificăm.

EU este doar o serie de gânduri ținute împreună de memorie, iar aceste gânduri nu au nicio realitate în ele insele.

EU este un gând uriaș, atât de puternic, încât este capabil să creeze lumea în care trăim. Și cu toții putem vedea cum este lumea în care trăim, nu vreau să intru în detalii despre asta.

De aceea mesajul nostru indepărtează ignoranța despre ceea ce credem că știm și facilitează cunoașterea directă a realității absolute, dincolo de EUL care nici măcar nu există.

Această descoperire directă, absolut uriașă, pune capăt identificării cu gândul EU, oprește suferința și căutarea și te mută direct în Liniste, unde totul este împlinit.

Ce vrei sa spui cu “EU nu există?” Sunt chiar aici.

Exact! Când spunem EU, arătăm spre corp:)) Doar că tu nu poți fi un corp! Nu ești nici mâna, nici piciorul. 😂

În schimb – și asta este frumusețea pentru că poți verifica pe loc, chiar acum – Tu ești Cel care ești conștient de corp. Și dacă tu ești cel conștient de corp, nu poți fi corpul.

Tu ești Cel conștient de gânduri. Dacă ești conștient de gânduri, nu poți fi gândurile.

Gândurile, sentimentele, faptele apar și dispar în mod constant, și creează iluzia unei continuități. Dar TU ești tot timpul aici, cu sau fără gânduri.

Pentru ca orice să existe, corp, gânduri, lume – TU trebuie să fii conștient de ele. Această descoperire directă, absolut uriașă, pune capăt identificării cu gândul, oprește suferința și căutarea generate de “vreau/nu am” și te duce direct în Liniște. Acolo unde totul este împlinit.

Așadar, singurul EU care exista este Constiinta.

Aha, deci asta ar fi un prim pas – să-mi dau seama ca EU nu sunt gândurile mele, corpul, povestea despre mine, ci Conștiinta, conștientă de tot ceea ce există.

Exact. Fără cunoașterea asta și fără experiența directă venită din această cunoaștere nu se produce acea, hai să-i spunem fisura în structura Egou-lui, prin care să intre lumina Conștiinței.

După această realizare Conștiința începe să se reveleze Ei însăși, din nou și din nou. La inceput, ideea aceasta de EU este încă acolo, însă prin desfășurarea Conștiintei, în diferite stadii, identificarea dispare, iar ceea ce rămâne este Conștiinta pură, Liniște, Absolut, sau cum spun înțelepții – ceea ce este de nenumit. 

Mintea nici măcar nu poate înțelege asta, pentru că realitatea, iluminarea sunt dincolo de minte.

Din ce în ce mai mulți oameni sunt implicați în acest proces, peste tot în lume. Însă pare destul de dificil să înțelegi asta. De ce este atât de greu să te iluminezi?

Este greu să te iluminezi pentru că încerci să devii iluminat, iar problema e că deja ești. 😂😂 Un gând are problema asta pentru că el vrea să se ilumineze. :))

Ok, este posibil să avem o dovadă în acest sens? Cum putem ști dacă suntem acolo sau nu?

Nu exista “acolo”, este întotdeauna aici.😊 

Acesta este un paradox pentru minte. Ești mereu prezent, ești mereu conștient, esti mereu aici; un gând îți spune că nu ești și că trebuie să faci ceva pentru a deveni iluminat, prin urmare, încerci să obții ceva ce ești deja.

Sau, altfel spus, nu Tu cauți iluminarea, ci mintea caută o stare in viitor. Pentru că aceasta este natura ei. Aceasta este funcția ei, printre altele. Și TU nu ești mintea, Tu ești Cel conștient de ea.

Mintea nici măcar nu poate înțelege asta, pentru că realitatea, iluminarea sunt dincolo de minte. Dar ea continuă să încerce și îți dă ceva de făcut. :)))

ESTI DEJA ILUMINAT 
retreat live în Iași

Un gând decide când există Dumnezeu și când nu! Și un alt gând îl crede.

Iată cum se naste o “realitate”!

Dar uneori, anumite experiențe ne fac să spunem: “asta e, am înțeles!” Apoi experiența dispare și spunem: “înca nu sunt aici, pentru că nu simt că aș fi aici. Trebuie să mai meditez.” 

Sinele, Conștiința – spune-i cum vrei – este întotdeauna aici. Dar uneori ți se pare că Sinele vine și pleacă.

Însă, este o neînțelegere pentru că nu există un Sine care vine și pleacă, este doar gândul care vine și pleacă. Gândul care spune că Sinele este aici sau că Sinele nu este aici! Și creează o perspectivă pe care o simți adevărată.

Este uimitor, nu??  Un gând decide când există Dumnezeu și când nu! Și un alt gând îl crede. Și continui să-l cauți pe Dumnezeu, să ajungi Acasa, la Sine, dar este doar acel gând care îți servește această poveste si îți spune că acesta este un proces, o cale pe care trebuie să mergi pentru a deveni iluminat.

Totusi e un proces, nu?

Așa pare, dar nu e.. Conștiința este dincolo de timp, nu cunoaște decât AICI- ACUM. Mintea care functionează doar în timp, nu poate înțelege atemporalitatea, eternitatea, nu poate înțelege Conștiința.

Iar paradoxul este mai mare de atât. Mintea, indiferent de ce povești poate crea despre iluminare, nu are cum să stea în calea Conștiintei. Conștiința este complet liberă de orice concept, de orice caracteristica, de cauzalitate, de orice punct de reper care aparține lumii asteia, este liberă de legile universale, de orice paradigme, de absolut orice, iar asta include și paradigma spațiu-timp. 

Conștiința nu are calități obiective, de aceea mintea nu o poate vedea, nu o poate detine. În schimb, Constiința este Cea conștientă de minte.

Această învățătură este… cum să spun… este absolut uimitoare! Este o descoperire care aduce în sfârșit pacea interioară. Este atât de grozava încât ți-ai dori să o fi știut mai demult. Și este pentru toată lumea, adică… este cea mai rapidă și eficientă metodă, terapie, modalitate de a rezolva… orice. Și nu trebuie să fii instruit sau educat într-un anumit mod ca sa o înțelegi.

EU nu sunt gândurile, EU nu sunt corpul,
EU sunt Conștiința nelimitată. 

Nu am un trecut de vindecat, nici vreun viitor despre care să mă îngrijorez, sunt liber de structuri de credințe care-mi pot face viața dificilă și limitata. In felul ăsta viața devine fluidă, ușoară, mă pot bucura de ea, de faptul că pur si simplu exist …

Iar pentru o planeta întreagă, care trăiește, acum mai mult decăt oricând, niște vremuri absolut confuze, nesigure și cu potențial periculos, învățătura asta chiar este soluția pentru tot ceea ce se întâmplă. 

Da. Ea ESTE soluția pentru întreaga suferință umană, pentru că pune capăt unei iluzii, unui vis, unui coșmar în care noi credem ca ne naștem, suferim și apoi murim. Mesajul acesta ne trezește din acest coșmar la ceea ce este real, aduce claritate pentru totdeauna, armonie, liniste, siguranță, conexiune, creativitate, inteligență, iubire pură dincolo de orice concept, fericire în expansiune.

Este întregime, unificare, pace pentru totdeauna.

ESTI DEJA ILUMINAT 
retreat live în Iași

 

Folosim instrumente simple, dar puternice pentru a te ghida către experiența directă, apoi descoperi tu însuți frumusețea acestei învățături.

Care este scopul retreat-urilor tale? Ce se întâmplă, de fapt, în timpul acestor întâlniri? 

Sunt onorat să împărtășesc asta oamenilor, e cel mai mare dar din toate timpurile.

Rune, de ce tu și Arne faceți asta? De ce le împărtășiți oamenilor, de ce îi învățați? Dacă totul este Conștiință si suntem intotdeauna in siguranta, intotdeauna iubiti, așa cum obișnuiești să spui, de ce lucrezi pentru trezirea oamenilor?

Pot să-ți spun un secret?😂😂 Deși nu mai este un secret. Dacă totul este Conștiință, cine face asta? Cine pe cine învață? Nu există Rune sau Arne care să facă asta. Și nici vreun celalalt care trebuie învățat. Aparent, Conștiința se învață pe ea singură și se trezește pe ea singură.

Pe de altă parte, dacă acesta este mesajul care aduce libertate absolută, pace absolută, ce altceva mai important și mai frumos as putea să fac? Sunt onorat să împărtășesc asta oamenilor, e cel mai mare mesaj din toate timpurile. Cel mai mare dar din toate timpurile.

Ce le-ai spune celor care citesc aceste rânduri și încă se întreabă dacă iluminarea este pentru ei sau nu?

Aș zice că sunt deja iluminati, nu au avut de ales 😂 așa că… Amuzantă întrebarea. 😂

Dar, sunteți cu totii invitați să auziți ce spunem, să experimentați și să vă dați seama că totul este în regula cu mintea, corpul și lumea.

Această călătorie este pentru toată lumea, dar începe doar când este timpul să știi. Atunci poate începe deconstrucția a tot ceea ce credeai că ești și înțelegi că tot ceea ce ai făcut înainte a fost doar pregătirea pentru călătoria de trezire la adevărata ta natură.

Când ajungem dincolo de identitatea personală, prin cunoaștere și experiență directă, desfășurarea Conștiinței are loc către stadiile de iluminare de dincolo de corp, minte, lume și univers. Către libertatea absolută.

În felul acesta, putem găsi noi soluții în mod colectiv pentru planetă, pentru un pământ nou, pentru noi și pentru copiii copiilor noștri.

CEL MAI MARE DAR

EȘTI DEJA ILUMINAT

26 – 28 AUGUST 2022
RETREAT LIVE ÎN IAȘI

Retreatul de weekend de la Iași sustinut de Rune Heivang este organizat de Noone Events and Publishing in colaborare cu Fundatia Bucuria Vietii, reprezentata de dl. Iulian Zonenstein. 

Evenimentul incepe vineri, 26 august la ora 18:00 si va avea loc la sediul Fundatiei, pe strada Morilor nr.11.

Sala are un număr de 50 locuri pe scaune. După ocuparea acestora, putem suplimenta cu câteva locuri, pe saltele de yoga. 

Daca ai intrebari, suna-ne, suntem aici: 0741696576 Cristina Popescu si 0770261342 Cristina Mazarel 

PREȚ 500 lei

PROGRAM RETREAT

Vineri :

18:00 – 21:00 Învățătură / conversații / meditații / întrebări și răspunsuri

Sâmbătă și duminica: 

11:00 – 14:00 și 16:00 – 19:00 Învățătură / conversații /
meditații / întrebări și răspunsuri

retreat live în Iași

ADRESA

Fundația Bucuria Vieții, Strada Morilor nr.11, Iași, Romania

Testimoniale

ESTI DEJA ILUMINAT 
retreat live în București

 HARTA TREZIRII  TOTALE

Intelepciunea strălucitoare din spatele tuturor căilor către Iluminare. 

Dacă nu ai mai participat la un eveniment cu Rune, iti recomandăm ca, inainte de participarea la acest retreat, să vezi video Harta Iluminarii – esenta invataturii sale. 

CONTACT

Pentru orice alte  detalii sau suport ne poti contacta: 

Cristina Popescu: E-mail: cristina.popescu.carex(at)gmail.com, Telefon: +40.741.696.576

Teodora Olariu: E-mail: nooneteodora(at)gmail.com, Telefon: +40.721.589.690